• ISTORIC

    1934 – 2017

ÎNCEPUTURI

Clădirea actuală a spitalului este legată de numele uneia din personalitățile cele mai marcante ale orașului: profesorul Nicolae Colceag (1863 – 1942). Acesta a fost profesor și director al
Liceului Gh. Șincai din București, fiind de altfel cel care a dat numele liceului.

În anii 30, profsorul Colceag a început o colectă de bani pentru construirea în Săcelele natal a unei clădiri dedicate recreerii tinerilor. În anul 1934, în octombrie a fost astfel pusă piatra de temelie a actualului spital.

Prezent la manifestări prilejuite cu această ocazie, ministrul Instrucțiunii Publice, dr Constantin Angelescu aprecia fapta profesorului Colceag „întocmai ca daniile lui Brâncoveanu în istoria poporului român și un exemplu pentru educatorii din țară”. Așezământul ridicat de profesorul Colceag a fost unitate de învățământ, loc destinat recreerii și sănătății, iar din anii 50 spitalul orașului Săcele.

Spitalul are demisol, parter, două etaje și mansardă, cu amprenta la sol de 734 mp, o suprafață desfășurată de 2698 mp și o suprafață utilă de de 2065 mp.